Continental Iași
Companie | PORR Construct S.R.L. |
Beneficiar | Continental Automotive SRL |
Locație | Iasi - Romania |
Tip lucrare | Clădiri |
Durată execuție | 01.2019 - 06.2020 |
Extinderea Centrului de cercetare Continental.
La Iași, în nord-estul României, firmei PORR Construct S.R.L. i-a fost atribuit un proiect cuprinzător de extindere a centrului de cercetare deja existent al producătorului de anvelope Continental Automotive S.R.L. Contractul a inclus proiectarea și execuția la cheie. În total, construcțiile noi de extindere de pe laturile de sud, est și vest ale clădirii deja existente acoperă o suprafață de peste 25.000 de metri pătrați.
Înălțimea totală a clădirilor individuale variază. În cazul clădirii A deja existente, spre exemplu, avem parterul, cinci etaje și un etaj intermediar pentru instalații tehnice. Clădirea A1 are doar parter, clădirea A2 are parter și părți dintr-un etaj, clădirea B are parter, șapte etaje și un etaj intermediar, iar clădirile B1 și B2 au doar parter.
În plus față de noile birouri și stații de lucru poziționate la etajele superioare ale noilor clădiri, există și niște camere multifuncționale pentru diferite scopuri. Însă provocarea a constat nu numai în construcția acestor spații: laboratoare funcționale, cantină, bufet sau depozite, ci și în execuția unei legături clare între clădirile noi și cele existente.
Pentru execuția etajelor, experții noștri s-au bazat pe o structură prefabricată din cadre de beton armat. Aceasta a fost o abordare foarte inovatoare, deoarece în România această metodă este încă utilizată la scară foarte mică, ceea ce face ca proiectul să fie unul din primele de acest gen.
Datorită unui sistem simplificat cu coloane și grinzi prefabricate, am reușit să conectăm elementele în mod optim, reducând în același timp timpul de execuție. Conexiunile dintre grinzile transversale și longitudinale au fost realizate la coloanele individuale. Odată ridicate coloanele prefabricate, am putut injecta îmbinările mecanice cu un mortar cu flux mare.
Grinzile individuale utilizate sunt, de asemenea, elemente prefabricate. În mod similar, plăcile constau din benzi pre-tensionate, cu găuri deja poziționate pe grinzi, peste care a trebuit doar să turnăm betonul in-situ. Instalațiile și echipamentele mecanice, electronice și sanitare executate în întreaga clădire au fost modernizate la nivelul tehnologiei de ultimă generație. O atenție deosebită a fost acordată selectării dimensiunilor, pentru a permite diferitele funcționalități ale clădirilor și ale întregului complex. După aproape un an și jumătate, nu numai că am reușit să finalizăm cu succes o misiune provocatoare, dar suntem convinși că am putut stabili noi standarde cu acest proiect.